VIZIONEZ lucrarea

Lucrarea „Nebunul” se prezintă ca o spirală formată din scări. La bază scările sunt late, sus sunt foarte înguste, având ca rezultat ideea că atunci când ajungi sus vei cădea foarte ușor. De fapt căderea este o metaforă pentru regăsire, cazi și te reîntorci la ceva de bază, în cazul acestei lucrări, la copilărie.

„Nebunul” reprezintă curajul omului de a se mai urca o dată, știind că trebuie să își asume nebunia căderii. Ca și piesă de șah vorbește despre strategie.

Volumetria scărilor este tăioasă, construite atent prin sudură în tablă de corten cu cupru. Forma lor este compensată de volumetria rotundă, fină, internă dată de forma piesei de șah, nebunul.

VIZIONEZ lucrările

Strategic sunt alese și lucrările „Cai”, „Suzeta” și „Ursulețul”.

Materialitatea este următorul vehicul prin care mesajul se completează. Plușul ursulețului ne duce de la atașamentul drăgălaș al copilului față de jucăria preferată până la refuzul jucăriei ca urmare a contextului contemporan. „Copiii contemporani aruncă jucăria, o bruschează pentru că au pierdut căldura atașamentului” aceasta este explicația artistului pentru casca de jucător de fotbal american și pentru îmbrăcămintea de metal pe care acesta i-a confecționat-o ursulețului, care poate răni atunci când jucăria e aruncată. Prin ochii adultului jucăria copilăriei este încă un obiect prietenos și călduros din cauza regăsirii acesteia în amintiri. De aceea protejăm jucăria de degradare și în cazul în care cineva ar vrea să îi schimbe utilitatea, consecințele să îi fie evidente.

Contrastul plușului moale îmbrăcat în metal rece, durabil, dar rigid se regăsește în realizarea lucrărilor „Cai” și „Suzeta”. Finisajul metalului dă impresia de moale, mascând rigiditatea materialului care se lasă însă descoperită prin prezența sudurii, creând astfel un contrast vădit între percepția vizuală și cea tactilă: vezi căluțul și crezi că e moale, mătăsos și negru, mai ales că are o coadă de lemn, îl atingi și simți că materialul este de fapt tablă și că e dură, apoi detaliul sudurii explică și mai bine procedeul prin care a fost creat.

Tot despre contrast și diferență de materialitate este vorba și în cazul lucrării Suzeta. Inelul suzetei șlefuit și strălucitor din inox, ne duce cu gândul la un inel al legământului care ar trebui să descrie relația dintre mamă și copil, deoarece acesta este parte din ADN-ul părinților, însă în mod surprinzător capătul tetinei este ruginit. “Alăturarea de materiale este intenționată, deși în realitate suzeta este fabricată din silicon care pare să mimeze sânul mamei”. Suzeta înlocuiește o nevoie: prezența mamei. O relație greu de înțeles între bebeluș și dorința de pace a părintelui. Astfel suzeta în viziunea artistului este impunerea experienței părintelui asupra copilului.